Romanca, 7 zile in coma profunda. Ce sustine ca a vazut in tot acest timp: „Doamne, ajuta-ma sa ma trezesc!”

Romanca, 7 zile in coma profunda. Dupa ce a primit o transfuzie de sange in mod eronat, femeii i s-a facut rau. Aceasta a fost transportata de urgenta de la Spitalul CF2 din Bucuresti la Spitalul Universitar, tot din Capitala.

Femeia a marturisit cum s-a simtit in tot acest timp petrecut in coma. I s-a facut rau din cauza transfuziei cu sange de alta grupa. Romanca a stat 7 zile in coma profunda, timp in care sustine ca si-a vazut fiul. Dar nu era chipul lui, ci o intruchipare.

Romanca, 7 zile in coma profunda

„Gândul că mă intorc la băiatul meu m-a ținut în viață. Eram în comă, cu insuficiență multiplă de organe, într-o ambulanță care mă transporta din spitalul morții, CF2, unde primisem o transfuzie greșită de sânge, la Spitalul Universitar. În mintea mea se derula un întreg scenariu. Mi-era din ce în ce mai frig și credeam că navighez undeva, pe o apă înghețată. Eram însoțită de un soi de gardieni, care aveau dispoziții să nu îmi dea drumul. „Nava” se zdruncină din când în când, până ajunge la „chei”. Pe „țărm”, alte personaje, unele prizoniere, ca și mine, altele libere, de la care sper să primesc ajutor.

Am mâinile legate de o parte și de alta a unui „pat”, așa cum mă văzusem, aievea, în spital, între multiplele operații disperate, de la CF2, după accidentul transfuzional. În mintea mea, se duce o luptă între bine și rău. Ceream, în vis, să fiu dezlegată, așa cum urlasem repetat, în spital, dar nici acum nu primeam ajutor. Câte un personaj care încerca „salvarea” mea, era contracarat imediat de mai mulți „gardieni”.

Ce a vazut romanca in timp ce era in coma

Dorința de a fi alături de fiul meu, de numai 8 ani la vremea aceea, îmi apare, în vis, în comă fiind, sub forma unui vas salvator, de pe aceeași apă înghețată, dar plină de copii care nu sunt prizonieri, doar acostează la același țărm. Încerc, cu înfrigurare, să ajung la ei, dar sunt ținută. Coșmarul se adâncește. Ajunsă cel mai probabil la Spitalul Universitar, în mintea mea este un vacarm de lumini, sunete și senzații de coșmar. Trebuie să fie de la aparatele de la terapie intensivă, pe care, abia ulterior, târziu, le-am identificat. Fiecare piuie pe limba lui, în note stridente, iar eu nu știu ce se aude. Concomitent, sunt lumini și culori electrice, fluorecente, care mă învăluie, mă lovesc, îmi smulg și ultimele frânturi de liniște din suflet. Nimeni nu-ți șoptește blând, la ureche, EȘTI ÎN COMĂ, facem tot posibilul să te faci bine… ești la spital… Știam doar că trăiesc un coșmar din care nu mă pot trezi. Încercam să mă ciupesc și îmi repetam, în inimă, ca o rugăciune: „Doamne, ajută-mă să mă trezesc!” Dar mai am de tras. Am simțit până în adâncul ființei mele cum sunt intubată, iar, ulterior, cum mi se vâră pe nas, cu brutalitate, o sondă nazală. Doar în mintea mea urlam: „Lăsați-mă! Vreți să mă omorâți!” În realitate, dădeam doar semne de agitație extremă, psihomotorie, iar personalul medical nu bănuia ce e în sufletul și în mintea mea.

După șapte zile în comă, din care am descris o mică parte din simțiri, cele care încap, cât de cât în cuvinte, deschid ochii! Sfârșită, văd o femeie în halat alb și o întreb unde mă aflu. Mi se răspunde sec, ceva de genul: „Sunteți la secția de terapie intensivă, de la Spitalul Universitar București”. Debusolare totală. Îmi amintesc doar că nu am fost internată aici. Aproape cedez. Nu mai știu ce este vis și ce este realitate. Sunt lămurită într-un final de cei dragi, veniți să mă vadă. Sunt surprinși că îmi amintesc momentul când intram într-o nou operație și am auzit „Pacienta cu AB4!”, iar eu am răspuns „Am grupa zero, nu AB4!” „Da, asta s-a întâmplat! Ai suferit o transfuzie greșită de sânge!”, îmi mărturisesc apropiații”, a relatat femeia cu un caz medical socant.

Afla continuarea povestirii sale doar aici!